Săptămâna aceasta mi s-a confirmat o părere pe care mi-am format-o de ceva vreme.E o părere pe care mulți dintre noi o împărtășesc: nu mai avem sau nu mai găsim modele de urmat.
Am avut mai multe întâlniri în care partenerii de dialog și-au exprimat dorința și totodată dificultatea de a identifica în jurul lor modele demne de urmat care să-i inspire, modeleze, îndrume.Le spun că au forte multe modele în jur, iar ei îmi răspund că nu le văd.
Totodată am întâlnit vreo doi manageri care după atâta distanțare socială au demarat câteva întâlniri față în față cu membrii echipelor și au fost extrem de surprinși (în modul plăcut) de deschiderea și răspunsul extrem de pozitiv al oamenilor față de proiectele propuse.
Dacă punem cele două întâmplări cap la cap putem identifica și de ce în jurul nostru nu găsim modele.Pentru că cei care ar putea și ar trebui să reprezinte acest lucru nu pot, nu conștientizează rolul de a fi model, nu știu cum să o facă (dar nici nu cer sprijinul în acest sens) sau , din păcate, nu vor să-și asume acest rol.
Astfel unii membri ai echipelor devin apatici ,iar unii caută și găsesc modele, de multe ori nu cele mai bune, în altă parte.De aici lipsă de coeziune , angajament și rezultate mai mult sau mai puțin satisfăcătoare.
Mulți coordonatori de echipe se plâng de lipsa de angajament și responsabilitate a coechipierilor, însă puțini sunt cei care-și asumă rolul de a fi modele.Prea puțini. De ce? Pentru că recunoașterea ca model nu vine peste noapte și presupune multe multe discuții cu oamenii.Pentru că recunoașterea ca model nu aduce, neapărat, bani,mașini , funcții cu denumiri pompoase sau atitudini smerite.
Lesdership-ul nu e un cuvânt care dă bine în discurs, leadership-ul înseamnă doar acțiune.
Primul pas 