Cele două personaje nu mai au nevoie de nici o prezentare. Sunt sute de milioane de copii care au un poster sau un tricou cu unul din cei doi.Sunt sute de milioane de adulți care-l pomenesc, în discuțiile lor cu copii, pe Fulger sau sunt fanii ultimului.
Cele două personaje au intrat de mult deja în istoria domeniilor în care și-au făcut apariția.Ce le unește ? Munca , determinarea , competitivitatea, faptul că fac ceea ce fac din plăcere, gloria și recunoașterea atinsă , faptul că au devenit modele pentru micuții sau adulții despre care pomeneam.
Mai au o asemănare.Ambele personaje luptă cu un adversar imbatabil:timpul.
Dacă prin gloria atinsă cei doi au învins acest adversar, modul prin care au ales să-l înfrunte îi diferențiază.
În ultimul film al seriei animate Fulger Mcqueen , ambițios și încăpățânat , refuză să accepte că ” vremea ” lui în sportul care l-a consacrat apune. Însă prietenii ( mai vechi sau mai noi ), experiențele trăite alături de o tânără antrenoare și deciziile luate de managementul echipei , l-au făcut să înțeleagă și să accepte că vremea predării ștafetei a sosit.Și a făcut-o într-un stil de mare campion, asumându-și un nou rol: cel de mentor.
Spre deosebire de celebrul personaj animat , Ronaldo , nu a înțeles , sper că deocamdată , că e timpul schimbării.Nimeni nu-i contestă calitățile.Și cred și sper că munca asiduuă care l-au adus la statulul de superstar îl vor mai ajuta să doboare și alte recorduri.Deși nu sunt unul din fanii lui, îl văd capabil să mai prindă un mondial.Însă nu cu atitudinea pe care o are acum.Cerșește atenție și din păcate și penalty-uri ( în Anglia nu primea lovitura de pedeapsă pe care a primit-o în meciul cu Ghana!!), nu acceptă cu fair-play faptul că nu are nici un merit asupra reușitei unui coleg , vrea să fie titular cu orice preț timp de 90 de minute , se supără ca o prințesă când e pe margine judecând și denigrând antrenorul și conducerea clubului. Acest din urmă lucru îl va face prea puțin frecventabil pentru multe cluburi din Europa.De ce ? Pentru că pe unde a trecut a primit extraordinar de mult ajutor și sprijin.
Această lecție a ajutorului și sprijinulul , a faptului că poate fi folositor și în alt rol se pare că nu a învățat-o. Nu era ce era fără aportul unor colegi ca Ramos , Marcelo , Kross ( ca să-i amintesc doar pe cei de la Real ) care au stat în plan secund și nu au primit atâtea trofee individuale ca el ( Ramos ar fi meritat din plin un Balon de aur).
În loc să-și asume un nou rol , de mentor , de sfătuitor , preferă să lupte cu cei care îi sunt alături și prin asta să-și strice finalul de carierei.
P.S.: Fără el pe teren Portugalia s-a dezlănțuit , Bruno Fernandes dând o altă față echipe.Iar una peste alta a apărut un nou star: Goncalo Ramos.
