Categorii
agora

Să avem minte !

De ce am ajuns aici știm:

  • pentru că nu s-a ținut cont de referendum-ul cu cei 300 de parlementari
  • pentru că sunt dezechilibre regionale mari de dezvoltare
  • pentru că încă există pensii speciale
  • pentru că munca e taxată excesiv
  • pentru că încă mai sunt medici care acceptă șpagă
  • pentru că în România nu există decât două categorii de cetățeni: pensionari și bugetari
  • pentru că după 30 de ani nu există sufieciente autostrăzi
  • pentru că justiția e greoaie și nu acceptă provocarea marilor dosare
  • pentru că am avut un candidat cu pregătire militară și timp de trei ani nu a explicat ce se întâmplă la granițele noastre

Și lista poate continua, iar palma dată clasei politice săptămâna trecută a fost binevenită, meritată și care, de ce să nu o recunoaștem, ne-a produs satisfacție. Rezultatul e harta de mai jos:

Acest rezultat însă e unul amar. S-au făcut prea multe comentarii zilele acestea, însă nu pot să nu constat că, în turul doi, vom avea de ales între doi candidați lipsiți de calități specifice anvergurii poziției pentru care candidează, și ce e mai rău, unul cu opinii care se bat cap în cap și de proveniență dubioasă.

Uitându-ne pe hartă nu pot să nu remarc totuși o anumită ipocrizie din partea alegătorilor și nu pot să ocolesc niște întrebări incomode:

  • pentru cei din județele montane :votul anti UE nu are cumva legătură și cu politicile legate de protejarea pădurilor promovate de aceasta și marea majoritate a societății?
  • pentru cei din județelele cu specific minier: votul nu are de-a face și cu faptul că la ultima recalculare a pensiilor categoria profesională menționată a fost neglijată?
  • pentru cei din județele cu profil turistic: nu cumva votul are de-a face și cu reglementările care vin pentru normarea acestei activități și pentru combaterea evaziunii fiscale?
  • nu pot să nu remarc, deși aceast subiect este delicat, faptul că într-o țară ordodoxă, în unele județe, unde prezența la vot a fost sub 50%, mobilizarea la vot a unor minorități religioase a schimbat clasamentul și a dat apă la moară unei alte fobii legată de o minoritate sexuală și a unor comentarii de ev mediu asupra statutului femeii în societate

Mai sunt întrebări.Totuși aceste schimbări nu sunt un atac asupra unui mod de viață, ci sunt schimbări neceasare ca România să progreseze.Da, pentru asta ne trebuie o clasă politică dedicată, greu de obținut, însă nici varianta alegrii după ureche, după caragialescul ”Combate bine, dom’le?” nu e soluția.

Azi e ziua Unirii și doar uniți am depășit toate momentele dificile. Hai să ne uităm în jur, să dăm dovadă de maturitate, să fim înțelepți, să ne cunoaștem locul și să vedem de unde am plecat fiecare din noi și unde suntem, cu bune și rele, cu obiectivitate.

Hai să facem/ să ne facem un cadou demn de România și de eforturile pe care fiecare dintre noi le-am făcut în ultimii ani!

SĂ AVEM MINTE !

Categorii
agora

O nouă eră în fotbal

In aceste zile pe două continente fotbalul trăiește finalul unei ere, era lui Cristiano și a lui Messi, iar speciașiștii se întrebau cine-i va urma și dacă va mai fi posibil curând un astfel de duel.

O trăiam de ceva timp, când cei doi au preferat să facă pasul către fotbalul arab respectiv soccer, fotbal de categoria a doua. Mai mereu a fost un duel care a stârnit ambiții și a creat spectacol unic și de neegalat: Zidane vs. Ronaldo, Platini vs. Zico, iar suporterii începeau să privească mai nou spre Mbappe sau Vinicius.

Actualul Euro nu mi-a atras atenția prin meciuri spectaculoase ( cu excepția semifinalelor și emoțiile meciurilor naționalei noastre), iar Copa America nici atât pentru că în afară de rezultate nu am văzut vreun meci.

Însă altceva a ieșit în evidență- numărul mare de jucători tineri( 18,19,20, 21, 22 de ani).Toate echipele mari au titularizat lângă jucători experimentați creativitatea, exuberanța, lipsa de prejudecăți, ambiția și explozia acestora.

Uitați un prim unsprezece al acestora, un clasic 4-3-3:

Vertbruggen(Olanda, 21 ani)- Debast (Belgia,20 ani), Kristiansen (Danemarca,21 ani), Drăgușin (România, 22 ani), Gvardiol (Croația, 22 ani)- Bellingham(Anglia, 21 ani) , Pedri(Spania, 21 ani), Güller (Turcia, 19 ani)- Yildiz(Turcia, 19 ani), Hojlund (Danemarca, 21 ani), Yammal (Spania, 17 ani)

Nu i-am uitat pe Barcola (Franța, 21 ani), Mainoo (Anglia, 19 ani), Simons (Olanda,21 ani), Wirtz (Germania, 21 ani) sau Nico Williams (Spania,21 ani), iar alții la fel de talentați nu au fost selecționați. Marea majoritate deja joacă pentru echipe de top din Europa și la aceast campionat au fost actori principali ai arenelor punându-și amprenta asupra victoriilor echipelor lor și făcându-și loc în inimile suporterilor. Deja pentru puștii care au trăit pentru prima dată emoțiile unei astfel de competiții numele lui Yamal e mai puternic decât a lui Cristiano.

Brusc lumea fotbalului e alta și e una mai dezinvoltă și mai explozivă. Toate tacticile au fost date peste cap de o execuție sau fază venită de nicăieri creată de unii din băieții numiți mai sus.

Dincolo de ocean Garnacho ( Argentina, 20 ani), Carboni (Argenbtina, 19 ani), Endrick (Brazilia, 17 ani), Couto ( Brazilia, 22 ani) sau Caicedo (Ecuador, 22 ani) deja sunt jucători consacrați și vin să completeze tendrul european.

Cu siguranță peste doi ani, când acești jucători vor mai crește, ne va aștepta un mondial spectaculos dublat de marketingul american și de apariția altor asemenea jucători.

Din punctul meu de vedere ne așteaptă o epocă mult mai faină decât cea a lui Cristiano și Messi, în care același marketing a făcut greșeala de ai vedea doar pe ei.

În toată această efeverscență de talent, în Superliga României finanțatorii fotbalului autohton fac tot ce pot pentru a bloca regula jucătorului sub 21 de ani, care-i împiedică să transfere jucători liberi de contract de valoare 8ndoielnică, din campionate ciudate. Mai bine să te faci că ești om de fotbal decât să investești în viitor! Curat progres!

Categorii
agora

Jucăm finala suporterilor!!!

Gânduri după prima fază a campionatului european de fotbal ( care între noi fie vorba e mai puternic decât un mondial!!!😉)  și a unei performanțe a echipei noastre  peste valoarea reală a echipei și a așteptărilor fanilor.

° mai bine nu veneau: Scoția & Polonia

° cântec de lebădă: Croația

° s-au străduit : Cehia, Serbia, Albania

° mult zgomot pentru nimic: Ungaria

° ghinioniști, dar singuri și-au făcut-o: Ucraina ( să nu te califici cu 4 puncte dintr-o grupă în care toate echipele au terminat cu 4 puncte!!!!😲)

° fac ce fac dar sunt acolo: Slovenia, Slovacia, Danemarca, Elveția

° aroganți și repetenți: Italia, Olanda, Franța, Anglia, Belgia

° și-au dat cu stângu’ în dreptu’: Portugalia

° nu știi încă ce e de capul lor: Germania

° surprize: Austria ( au câștigat o grupă cu Olanda și Franța!!), Georgia ( au bătut Portugalia!!), Turcia ( joacă fotbal !), România ( cea mai slab cotată echipă a câștigat o grupă cu Belgia!!!👏)

° confirmări: Spania

Ce am putea spune despre meciul nostru:

– VAR-ul a fost român🤭

– dacă juca Germania închideau acoperișul😌

– ultrașii noștri au intrat și aici cu fumigene și petarde🤦

Până acum Euro a aparținut echipelor mici. Adevăratul campionat acum începe!!!

Oricum în optimi se joacă finala campionatatului suporterilor- ai noștri contra olandezilor!!!😊🍀

Nu avem nimic de pierdut!

HAI ROMÂNIA!!!

Categorii
agora

Între Babasha și Ciuleandra

Astăzi gândurile și speranțele tuturor sunt la Köln unde naționala joacă un meci care poate amprenta destinul unei generații de jucători.

  Neașteptata dar muncita victorie de miercuri a urmat unui alt eveniment care a marcat opinia românească- concertul Cold Play, cu surprinzătoarea deschidere a lui Babasha.

  Momentul nepotrivit, din punctul meu de vedere, a fost întors pe toate părțile și cred că s-au folosit toate cuvintele pro și contra vis-a-vis de acesta. Treceam și eu peste, însă luni un alt moment, din atâtea altele ale victoriei noastre, mi-a atras atenția și mi-a dat o temă de meditație.

  Echipa noastră se afla la încăzire când în boxele stadionului din Munchen a răsunat Ciuleandra în interpretarea Mariei Tănase. Atunci în acele clipe am apreciat inițiativa gazdelor, iar în euforia de după, cântecul a intrat și el în istoria acelui meci. Însă a doua zi m-a lovit întrebarea: de ce Cold Play a ales să deschidă concertul cu o manea, iar nemții cu o piesă emblemă a folclorului nostru ?

Vă las și pe voi să găsiți răspunsul la această întrebare. Eu totuși am încercat să-mi găsesc câteva explicații, pe care le enumăr aici mai jos:

  • în primul rând e clar că efortul de marketing, de cercetare al echipelor care s-au ocupat de organizare a fost diferit . Cea a formației britanice s-a luat după un număr de vizualizări și după sound-ul diferit pe care-l aud zi de zi, fără a analiza în detaliu ce și cum, dacă ar fi făcut-o ar fi înțeles că pentru noi maneaua reprezintă un substandard, chiar și dacă suntem fani ai acestui gen muzical. Ori nemții ( ce să vezi neamțul tot neamț rămâne) au vrut ca oaspeții lor să fie reprezentați la rang de cinste trecând peste cutumele și perpecțiile societății lor.
  • în Germania , comunitatea românească a depășit un milion de români intregați , care muncesc bine și care ce să vezi, se pare că sunt apreciați. Eu, astfel văd gestul, un gest de mulțumire pentru efortul acestei comunități de a se integra și a contribui la bunăstarea comună.

Am văzut că la Budapesta sau poate nu am auzit eu, nu a mai fost un moment similar ca la noi. Cred că societatea maghiară avea nevoie de un reminder mult mai serios decât a noastră față de ceea ce înseamnă intruziune socială, drepturile omului și altele de acest gen.

Cert e sau cel puțin sper că cei de la Cold Play și-au învățat o lecție Și-au tratat fanii un pic pe sus, zic eu, neridicându-se la standardul setat și așteptat. Au ales substandardul și asta i-a costat. Trebuia să o fi știut, nu, că doar sunt cine sunt.. În România pentru gestul lor și-au pierdut mulți fani și niciodată nu vor mai concerta aici. Însă dacă își tratează fanii și prin alte părți cum s-a întâmplat la noi nu vor intra în legendă, așa cum își doresc. Câteodată aroganța britanică nu ajtută!

Rămân cu bucuria Ciulendrei și cu rigurozitatea nemțească , Danke Schon!

HAI ROMÂNIA !!!!

Categorii
agora

Altfel despre România

Astăzi când toți suntem patrioți poate e bine să ne uităm și altfel la România noastră.De ce ? Simplu .Sunt sătul cât de des ne plângem , ne denigrăm zi de zi subminându-ne eforturile de a trece peste greutăți , răbdarea și munca asiduă de zi cu zi pentru a ne fi mai bine.

Ca urmare vă invit la o comparație între România anului 1989 și cea a zilelor noastre.Astfel,

19892022
PIB57 mld. $301,8 mld $
PIB/capita2593 $
(22 mil.locuitori)
15831 $
(19 mil.locuitori)
salariu mediu net2872 lei
(193 $)
4500 RON
(993 $)
curs valutar /$14.924.53
tone grâu /ha3,5
( cifrele erau mult
umflate )
5
tone porumb/ha3
( aceeași observația ca la grâu)
7,6
pret kg carne3030
producția auto144000 buc509465 buc
pret Dacia70000
(1 autoturim la 20 de locuitori)
70000
(1 autoturism la 3 locuitori)
(sursa : Wikipedia / Curs de guvernare / BIZ)

Să mai adaug că în 1989 eram în plină dictatură ,făceam parte din Tratatul de Varșovia și C.A.E.R. ( organisme coordonate de Rusia) , iar în 2023 trăim în plină democrație ,suntem membri UE și N.A.T.O.

Putem să mai comparăm multe , multe lucruri , dar datele din tabel sunt ,zic eu , mai mult decât sugestive despre ce am fost , ce suntem și ce putem fi dacă am fi cu adevărat patrioți și nu niște egoiști aproape irecuperabili.

Da sunt multe lucruri de îndreptat , dar dacă ieșim la vot vom putea schimba și clasa politică și modul de a face justiție.Dacă reușim și asta sunt convins că cifrele din tabel vor fi și mai bune ( prognozele , estimările , cu tot riscul asociat lor , sunt extrem de pozitive) , iar atunci mulți din cei plecați se vor întoarce acasă și poate în două decade reușim să refacem acea Românie Mare.

Brâncuși a vrut să ne spună doar că totul depinde de noi !

Categorii
agora

Patriot economic

Mărturisesc că mă așteptam, din partea noului prim ministru, la multe ziceri care să intre în folclorul politic .A reușit încă din prima zi, ceea ce spune multe despre el și izvorul nesecat de „talente” al psd-ului (am să scriu despre acest partid , ca și despre celelalte , cu litere mici pentru că în față ajung numai oameni mici, incapabili să înțeleagă importanța rolului lor).

Patriotism economic. Încă o trăsătură „obligatorie” a patriotului ortodox de sorginte geto-dacă cu mașină germană la mâna a doua , angajat fără acte și cu pedigree național de analfabet funcțional.

În curând clasa asta politică o să reușească ce nu a reușit Ceaușescu, să creeze un om nou, incapabil să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lui și client ahtiat după tot felul de pomeni electorale.

Termenul nu e nou , doar că a fost folosit sub alte forme sau sloganuri: „socialism cu fața umană „, ” pariul cu agricultura „, ” Nu ne vindem țara!”, ” Nu suntem sclavii Europei!”, etc.

Îl anunț pe domnul prim ministru că de când mă știu muncesc , creez plusvaloare, plătesc taxe și înghit mizeriile politice în România și numai în România. Deci mai patriot economic de atât nu pot fi.

Pentru oamenii cu scaunul la cap noul slogan sună caragialesc.Cred că trebuie să- i amintim câteva dovezi de patriotism economic înfăptuite de colegii politicieni și cu care ar trebui să înceapă pentru a da un bun exemplu:

– inechitatea din sistemul bugetar și dintre acesta și mediul privat

– un sistem de pensii lipsit de etică ,nebazat pe contributivitate sau , în multe cazuri , de vreo contribuție majoră la dezvoltarea societății ( pensiile speciale pentru judecători incapabili să oprească corupția și hoția sunt o glumă proastă și tristă)

– lipsa încercării de a repatria cel mai mare finanțator după U.E, diaspora , alungată de „munca deosebită” a colegilor de parlament

– numarul mic de kilometri de autostradă pentru reducerea decalajelor economice dintre regiunile țării

– suprataxare muncii.Nu de pomeni avem nevoie , ci de posibilitatea de a ne bucura de rezultatul muncii.

-ineficiența crasă a anaf-ului . Evaziunea fiscală e sport național. Chiar îl invit pe prim ministru să meargă într-un week-end, de exemplu la Baia Mare , și să încerce să plătească cu ajutorul cardului.

Mai sunt și alte lucruri care ar trebui să-l ajute , dar pentru asta ar trebui să scoată capul pe geam să vadă realitatea , altfel se va speria și va închide balconul.A mai făcut-o, însă de data asta balconul suntem noi.

Categorii
agora

Jos 8 Martie !

Fără Ea , Adam ar fi arătat precum Gânditorul de la Hamangia trist , posac , stăpân peste un Rai anost. Fără Ea nu am fi avut Nașterea și Învierea. Fără Ea nu am sărbători Valentine’s Day sau Dragobetele . Fără Ea moda ar fi lipsită de sens , iar pictorii și poeții ar căuta permanent Muza , precum Cavalerii Mesei Rotunde , Graalul. Fără Ea roșu ar fi doar roșu  și nu magenta , somon , burgund sau roșu Louboutin.

Pentru Ea s-au pornit războaie , s-au construit palate.

În raport cu Ea , noi bărbații ne-am numit Universul la care ne raportăm sexul frumos , pentru a masca imperfecțiunile noastre , sau sexul slab , pentru a găsi măcar un punct în care să ne declarăm supremația.

Ciudat , nu ? Singurul lucru care ne diferențiază este puterea fizică. Celelalte forme ale puterii Ea a arătat că e capabilă să le controleze și să le folosească.Cu toate acestea noțiunea egalității între sexe e departe de a fi o realitate constantă și normală , iar pentru că unora dintre noi  le-a mai rămas doar puterea fizică ca singur argument al existenței lor , discriminarea și abuzul fac parte din cotidian.

Datorită Ei cuvintele femeie, mamă, prietenă  , soție , iubită , muză , amantă , ispită , sfântă , divă exprimă în limbajul nostru dorința , perfecțiunea , rațiunea , idealul , motivul de a trăi.

Pentru toate aceste lucruri ar trebui să ștergem ziua de 8 Martie din calendar , pentru a o putea celebra așa cum se cuvine zilnic și nu doar o dată pe an.

Categorii
agora

Ce-ar fi fost dacă?

La un an de la startul nebuniei de la granițele noastre vă invit , în special pentru cei care consideră în continuare că războiul din vecini nu e treaba noastră , la un exercițiu de istorie contrafactuală. Mai exact să ne imaginăm ce-ar fi fost dacă acțiunile Rusiei ar avut alt curs. Deci…

La o lună de la începutul invaziei   Kiev-ul rezistă, însă luptele de stradă sunt feroce, guvernul ucrainian s-a refugiat la Lvov, iar Odessa cade și trupele ruse ating aliniamentul Dunării. Singurele țări care sprijină Ucraina sunt Marea Britanie ,  Statele Unite, timid  Franța , țările baltice, Polonia și  România. Însă ultimele  nu pot disloca ajutor suplimentar având în față un pericol iminent. NATO și UE țin întâlniri fără să ajungă la un acord.Germania, încă nu poate uita al doilea război mondial , deși opinia publică cere ca Ucraina să fie ajutată, Austria se declară neutră,  iar Ungaria sprijină fățiș Rusia.

Trupele ruse fac joncțiunea cu cele din Transnistria și dau ultimatum Chișinăului să se predea.Infanteria marină română ocupă poziții în Deltă, americanii de la Kogălniceanu pregătesc apărarea litoralului, iar Turcia , la cererea României trimite un batalion.Batalionul NATO din România ocupă poziții la Galați,  Lupii Negri și Scorpionii Roșii se cantonează pe Prut, iar în secret un batalion de comando român se instalează lângă Chișinău.

Profitând de lipsa de organizare a Vestului, din Belarus și Transnistria, Rusia atacă spre Cernăuți și Estonia.În 48 de ore obiectivele sunt atinse.În Bulgaria guvernul își dă demisia pe fondul crizei economice prelungite și se retrage din discuțiile NATO și UE. Orban intensifică discursul naționalist declarând nul Tratatul de la Versailles. Puțin îi răsplătește loialitatea cu Transcarpatia, reaprinzand la Budapesta visul alipirii Ardealului.Serbia atacă Kosovo.

România este complet izolată.În nord Poloniei i se alătură Finlanda în apărarea țărilor baltice.Din Kalingrad , Rusia atacă Polonia, care luptă pe trei fronturi. Balcanii se aprind ceea ce determină într-un final intervenția Germaniei și Italiei.

Din Găgăuzia trupe paramilitare atacă spre Chișinău,  iar parașutiști ruși încearcă să ocupe aeroportul din Chișinău. Batalionul turc și Lupii Negri blochează atacul găgăuz, iar atacul rus este respins de comandourile române.Un cutremur devastator scoate Turcia din conflict. Flota rusă se îndreaptă spre Constanța. Avioane americane , de pe portavionul din Marmara, resping atacul.Trupele transnistrene intră în Moldova. Cade și Letonia.

Refugiați ucrainieni, moldoveni și români în suv-uri ultimul model, blochează șoselele. Ungurii și sârbii închid granițele. În vestul țării au loc scene tragi-comice. Trupele germane, franceze, olandeze, suedeze, finlandeze, poloneze, blochează atacul rus din nord , ajung la Lvov și atacă Belarus. România este izolată dar rezistă.Rusia încearcă să ocupe Bosforul profitând de drama Turciei, dar distrugătoare engleze și americane resping atacul și intră în Marea Neagră. Constanța, Galați, Suceava sunt bombardate zilnic. Clasa politică de la noi cere guvern de uniune națională. Alianța pentru Unirea Românilor ajunge în guvern și cere pace cu Rusia. Societatea civilă își aduce aminte de ultimatumul din’ 40 și se revoltă. Johannis dizolvă Parlamentul și-l nominalizează pe Băsescu prim-ministru. Inflația atinge cote inimaginabile, iar economia intră în colaps din cauza lipsei de aprovizionare. O divizie mecanizată americană , una franceză și un regiment SAS ajung în România prin Grecia și Bulgaria. Chișinăul rezistă,  aviația americană se autodepășește în Marea Neagră , iar vânătorii de munte sprijiniți de un batalion de tancuri atacă spre Cernăuți.

Aliații reușesc să blocheze Rusia, însă Polonia și România sunt epuizate. Profitând de debandada  mondială, China simulează un atac în Taiwan, respins de America și Japonia, însă în final atacă Siberia.

Lumea e dată peste cap, aliații sunt dușmani, iar dușmanii aliați de conjunctură.Argentina reocupă insulele Falkland…

P.S.: la ora actuală în Ucraina este apărată inclusiv integritatea teritorială a României.Polițele cu Ucraina le rezolvăm , prin dialog , după ce nebunia se termină.

Categorii
agora

Om versus natură

E greu de spus ceva în aceste zile când suntem față în față cu cea mai teribilă forță , forța naturii. E mai teribilă decât cea umană pentru că atunci când lovește nu anunță ( chiar dacă mai transmite din când în când semne) , o face cu o putere greu de egalat , nu face diferențe și , întotdeauna , lasă urme adânci.

Indonezia , Japonia, Haiti , Nepal , Italia , Albania sunt câteva din locurile în care natura a lovit scuturând pământul. Dacă adăugăm la asta inundațiile , incendiile de vegetație sau pandemia recentă sunt semne și forme în care Mama Natură își declară supremația și ar trebui să ne aducă cu picioarele pe pământ.

În schimb , atunci când natura îți lasă momente de răgaz , omul provoacă singuri alte răni. Dacă vorbim despre poluare sau risipa de resurse , natura a arătat că are puterea de se regenera , doar să fie lăsată în pace sau omul să acționeze făra a strica echilibrul. Dar nimic nu provoacă mai multă durere decât războaile , majoritatea inutile , purtate în numele unor cauze mai mult sau mai puțin juste , mai mult sau mai puțin de actualitate.

Când te uiți la cele două tragedii aflate acum în desfășurare , cea turco-siriană și cea ruso-ucrainieană , realizezi stupiditatea și inutilitatea celei din urmă. Patru țări aflate acum , mai mult sau mai puțin în pragul dezastrului.Patru țări , câteva sute de milioane de oameni care vor trece greu peste aceste răni.

Umanitatea și-a arătat în ambele coeziunea și solidaritatea.Însă din nou omul își arată micimea și limitarea puterii de înțelegere.Și nu omul în sine.Cel care-și plânge morții lângă mormanul de ruine din Turcia , Siria sau Ucraina nu are nici o vină.El nu și-a dorit ca viața lui să rămână lipsită de sens , ci omul pus să-l ajute atunci când el are cu adevărat nevoie.Probabil se întreabă de ce Erdogan nu a lăsat armata să-l ajute , de ce a încurajat corupția , de ce Al-Assad ține cu dinții de putere (la ce bun să mai conduci o țară care practic mai există doar cu numele ), de ce nu are prieteni să-l ajute sau de ce refuză ajutoare , de ce Putin nu i-a lăsat să trăiască cum vor ei.

Atâția de mulți de ce ? și atât de puține răspunsuri raționale , atât de multe orgolii ale unor grupuri restrânse și atât de puțin interes pentru cei obișnuiți.

Câteodată simt că trăiesc într-un ev mediu al viitorului.Ca și în Evul Mediu întunecat cunoscut din manualele de istorie avem de-a face cu ignoranță , analfabetism ( de data asta ) funcțional , manipulare prin favoruri frivole ( ” să ni se dea ”) , teamă de necunoscut explicată prin invocarea monștrilor și vrăjitoarelor moderne ( a se citi teoria conspirației), căutarea vreunui senior salvator ( a se citi dictator ) , lipsa rațiunii și blamarea progresului.

Umanitatea , solidaritatea , coeziunea și rațiunea vor învinge până la urmă neo-dictaturile moderne.Sunt atribute naturale și natura ne arată că e de neînvins.Mai rămâne ca oamenii să-și decidă singuri destinele , să ridice capul sus și să nu mai lase pe oricine să decidă în locul lor.Și foarte important să înceapă să elimine șoșocii din jurul lor , să înceapă să se încreadă în propria rațiune.

Categorii
agora

Între Eminescu și Teambuilding

Astăzi este o dublă aniversare : ziua lui Eminescu care ulterior a fost transformată și în cea a Culturii Naționale, inițiativă frumoasă , generoasă și mai mult decât bine venită.

De ce ? Deoarece , în opinia mea , cultura e cea care definește un popor.Turismul cultural e o componentă a vacanțelor noastre.Nu vizităm o țară doar din curiozitate , ci și din dorința de a vedea monumente , muzee , locuri prin care oameni celebri , oameni de cultură si-au lăsat amprenta.La Vatican , de exemplu, nu te duci doar pentru simbolul spiritual , ci și pentru celebra pictură a lui Michelangelo.Inclusiv notorietatea noastră externă este dată tot de un produs cultural, Dracula.

Noi , din păcate , ne aducem aminte de cultură doar azi și, eventual în Noaptea Muzeelor, pentru că e moca intrarea. Azi metaversul este plin de postări și redistribuiri ale poeziilor eminesciene, în încercarea de ne decora singuri cu medalia de oameni culti .Nu contează că nu am mai citit o carte de ani de zile , unii poate nici una în viața lor ( să nu ne mai mire gradul de analfebetism funcțional !!!), nu contează că nu am mai intrat într-o sală de teatru sau concert de ani de zile ( concertele moca organizate electoral de primării nu se pun!!!).

Când întrebi pe cineva de ce nu face lucrurie de mai sus, răspunsurile-șablon bat un cui atât ”statuii” celui întrebat cât și în cultura națională: ‘‘nu am timp’‘ sau” e prea scump”. Timp nu avem niciodată , iar dacă 5 -30 lei cât costă vizitarea unui muzeu sau 30-60-80 de lei cât costă o carte sau intrarea la un spectacol e mult , atunci cumpărarea țigărilor sau a unei sticle de vin e un lux pe care și-l permit doar șeicii.

Diferența dintre cele două acțiuni este esențială: una își lasă urma in minte și suflet , alta în analizele medicale ( poate nu întâmplător avem unul din cele mai mici grade de sănătate publică din Europa).

Cu atâția oameni culti în jur nu întâmplător un alt gen de produs cultural, Teambuilding ( ar trebui să aibă si o continuare!!) , provoacă reacții negative legate de vulgaritatea limbajului și comportamentelor oglindite de acesta. De ce au sărit decorații culturii în sus? Simplu, pentru că au / am fost demascați. Uităm că Burebista a tăiat viile, iar tik-tok-ul și only-fans-ul duc promiscuitatea la cote pe care nu le gândim posibile.Suntem vulgari și când vorbim la telefon când stăm la rând la supermarket și când întârziem la o întâlnire și când parcăm pe locurile persoanelor cu dizabilități.

Ne întrebăm cum ieșim din această vulgaritate zilnică, simplu , cultivându-ne si antrenându-ne mintea.

Mergeți la un concert și citiți!