În ultimul articol am scris despre importanța alocării de timp pentru dezvoltarea echipelor din perspectiva unui manager. Cum o echipă are și subordonați , voi scrie și despre importanța dezvoltării personale din perspectiva acestora.
Când discuți cu cineva despre job , dincolo de inevitabilele lamentări , fiecare spune câte eforturi face , ce performanțe obține. Nu cred că de-a lungul activității profesionale să fi întâlnit pe cineva care să nu fi făcut ceva deosebit, ceva special.
Cu toate acestea mulți dintre ei nu fac pasul către o carieră managerială sau dacă îl fac rămân blocați la diferite nivele. Astfel în timp se întreabă de ce nu au reușit mai mult. Imediat de vină e managerul , compania, contextul. Câteodată soluția e schimbarea mediului, dar nici aceasta nu e o soluție pe termen lung.
Uită de fapt un lucru.În același context, în aceeași firmă, cu aceiași manageri, alți colegi fac pasul în față. Cum au reușit? Simplu. Proactivitate, open-mind și nu în ultimul rând dezvoltare profesională. Au citit, au studiat ( internetul fiind plin de tutoriale ), au ascultat opinii, au fost atenți , au întrebat, au cerut feed-back, ” au furat meserie ” .
Au înțeles că a realiza un obiectiv , deși nu e simplu câteodată, nu e chiar o treabă nemaiîntâlnită. Înainte, alți colegi au făcut lucruri similare, au depășit target după target, și cu siguranță după ei va fi altcineva care va realiza acest lucru. Atunci cum se diferențiază pentru a câștiga bani, poziții, recunoaștere? Doar dezvoltându-se în mod activ.
Te poți plânge că nimeni nu-ți spune sau arată nimic, preferând să stai cu mâinile încrucișate. În același timp cineva își alocă timp pentru a învăța cum să facă diferența.
În contextul actual dezvoltarea, învățarea continuă nu mai sunt un moft, sunt o necesitate.Se schimbă roluri, se schimbă așteptările clienților, se schimbă moduri de a face lucruri, dispar job-uri și apar altele noi, digitalizarea aduce alte provocări. Cine le va face față? Cine va fi câștigătorul ? Cu siguranță cel care înțelege importanța învățării. Ceilalți vor fi foarte buni profesioniști într-un ocean de foarte buni profesioniști.
Viitorul aparține celor SMART.
