Primul pas

Ca intotdeauna inceperea anului scolar reprezinta un moment in care parintii isi fac fel de fel de griji mai mult sau mai putin justificate.Anul acesta insa cu adevarat au de ce sa-si faca griji, evenimentul devenind un factor de stres .De ce ? Pentru ca asa cum suntem , din pacate , obisnuiti autoritatile sunt total nepregatite.Cu totii am vazut la stiri tot felul de situatii .Din fericire sunt si exemple pozitive si iar din pacate mult mult prea putine.

Ce constatam :ca timp de sase luni de cand a inceput nebunia planetara in unele locuri nu s-a facut nimic, nici macar banala curatenie ( vorba unui parinte ”ingrijitorii au lucrat on-line”).Ce sa mai vorbim de conexiune la internet, lap-top-uri, camere web, device-uri pentru copii , ce sa mai vorbim despre deja clasicile recipiente cu dezinfectant.

Apare firesc intrebarea ”Ce au facut factorii responsabili timp de 6 luni?”.Desigur au fost multe griji pentru autoritati , prima preocupare fiind consolidarea sistemului sanitar.Dar totusi sunt 6 luni,si se stia deja de prin luna mai ca scoala va fi reluata in modelul hibrid. Bineinteles ca nu poti face in 6 luni ce nu s-a facut zeci de ani , insa sa nu ai o situatie clara a necesarului de tablete , a statusului conexiunii la internet sau a numarului de clase pentru a bugeta un numar de clase web denota prostie si incompetenta din partea celor care au gestionat acest minister de-a lungul timpului (educatia este domeniul care a avut cei mai multi ministri in 30 de ani).Iar ca sa nu stii sa te organizeze pentru a face curatenie denota lene si lipsa de respect fata de copii si parintii acestora.

Nimeni nu spune ca efortul nu ar presupune niste bani.Insa cum s-au gasit bani pentru achizitionarea unor masini de politie noi ( mai mult ca sigur trebuiau salvate niste job-uri la Dacia, si bine s-a facut) se puteau gasi si bani pentru scoli, mai ales ca educatia copiilor nu tine 5 ani cat o Dacie ci o viata.

Calculam asa de capul meu: 15ooo scoli* 20 clase/scoala=300000de clase * 100 ron/camera web( pret de cumparare pentru o camera medie la o achizitie mare)=30 milioane ron ( daca nu gresesc).Ar rezulta ceva peste 6 milioane de euro.Sa spunem ca pentru a cumpara tabletele necesare ar mai fi vorba de macar 15 milioane de euro, am aduna un minim de 21 , hai sa zicem 25 milioane de euro.Poate calculul meu e gresit pentru ca pleaca de la date insuficiente, poate sunt necesare 50 de milioane de euro, dar chiar si pentru Romania suma este mica , tinand cont de cum se cheltuie banii.

De la inceputul crizei aud ca trebuie sa fim solidari ba cu unii, ba cu altii.Dar cu noi cine e solidar? Toata lumea in tara asta e solidara doar cu bugetarii si pensionarii.La inceputul crizei , din calcule politice, clasa politica nici nu a vrut sa i-a in calcul redimensionarea aparatului bugetar sau a veniturilor acestora ( pana la un punct foarte bine a facut) asta in conditiile in care restul oamenilor erau trecuti in somaj, aveau veniturile taiate, iar unii isi pierdeau locurile de munca sau isi vedeau afacerile inchise.Acum acesti oameni care au suferit sau sufera sunt chemati sa finanteze statul roman, pentru ca la urma urmei asta inseamna apelul ” dragi parinti, stiti cum sunt vremurile, ar mai fi nevoie si de ….si de…”. Unde e solidaritatea statului cu cetatenii sai?

Daca aparatul de stat ( si aici nu ma refer la cadrele medicale) ar fi trecut si el printr-o reducere cu 5% a salariilor ( de bun simt fata de ce s-a intamplat in mediul privat) si s-ar mai fi accesat niste fonduri europene problema era rezolvata.O alta sursa ar fi fost taierea subventiilor partidelor politice ( in iunie s-au livrat in conturile partidelor politice 23,8 milioane ron adica aproape 5 milioane de euro).Cel putin uite o veste buna: macar sunt bani de afise!!!

P.S.:stiu ca in sistemul bugetar sunt si oameni care-si fac meseria cu onestitate , profesionalism si poate aceste randuri ii deranjeaza.Insa lucrurile trebuie spuse si poate dau si ei o mana de ajutor la asanarea acestuia.

Tot mai des sunt intrebat ‘‘ Cum pot sa-mi imbuntatesc modul de a comunica?”. Desigur contextul actual are partea lui de vina la crearea acestui climat de ambiguitate, neincredere.

Incercand sa clarific cat mai bine ce-i determina pe interlocutorii mei sa considera ca nu comunica bine observ nu fara oarecare surprindere lipsa de implicare in acest proces.

Toate raspunsurile suna a scuze si justificari: ”Eu am spus…”, ”Am sunat si am trimis si un e-mail…”, ”Eu am informat, mi-am facut treaba ….”, ” E plin de incompetenti…”, ” Mi-e nu mi-a spus nimeni nimic…” .Insa ele exprima si frustrari, neimpliniri, furie, ego , demotivare, abandon.

Comunicarea inseamna mai mult decat trimiterea/receptionarea unui mesaj.Inseamna sa verific daca acesta a fost primit, sa clarific daca a fost inteles corect si daca partenerul de dialog are disponibilitate ( la randul lui are prioritati , de multe ori diferite de ale mele), sa stabilesc daca are resurse si competente sa ma ajute si nu in ultimul rand sa intreb daca la randul meu mai pot face ceva astfel incat situatiile descrise in mesaj sa fie mai rapid clarificate/rezolvate.

Care e realitatea ?Transmitem informatii incomplete, de multe ori partizane sau scoase din context si solicitam raspunsul daca se poate ” ieri’‘, asa cum spuneam mai sus plecand de la premisa ca prioritatile noastre sunt mai importante decat ale altora.Cu alte cuvinte livram egoism , lipsa de respect, lipsa de interes si lipsa de implicare.

Atunci de ce ne miram ca primim exact aceleasi lucruri la schimb?

Comunicarea este un atribut uman si tocmai din acest motiv se presupune ca ar trebui sa acordam sprijin, sa colaboram , sa ne respectam si sa fim altruisti. Suntem chiar atat de perfecti incat sa credem ca lumea incepe si se termina cu noi?

Aud tot mai des : ”Nu vreau sa ma mai schimb! Sa o faca altii!”.De aici incepe problema.Eu nu fac nimic, el nu face nimic, ei nu fac nimic.Problemele in schimb raman si nu se vor rezolva decat atunci cand ne vom considera atat parte a lor, cat si parte a solutiilor.Cu alte cuvinte solutionarea lor depinde de cat de implicati suntem.

De cand Herodot i-a numit pe stramosii nostri ” cei mai viteji si mai drepti dintre traci” un blestem apasa asupra noastra.Nu mai putem face nimic daca nu reusim sa fim ” cei mai...’‘.

Astfel am ajuns sa ne botezam conducatorii ( cu bune ,cu rele , asa cum au fost ei ) cu apelative de genul ‘‘ cel Batran”, ” cel Viteaz”, ” cel Bun”, ” cel Mare”, ” cel Cumplit”.Toti am dorit ca la un moment dat sa fim ” cel mai”.

In zilele noastre tanjim dupa aceeasi notorietate insa bazate pe alte valori si alte fapte.Asa dorim sa fim ”cel/cea mai frumoas(a)” , ”cel/cea mai boga(a)t” si ce e mai trist ”cel/cea mai smecher(a)”.

Indiferent de domeniu :social, cultural, economic sau politic cineva tanjeste dupa acest statut.Numai ca smecheria merge mana in mana cu lucrurile pe jumatete facute sau cu eludarea unor reguli , scrise sau nescrise, dar general acceptate.Ca urmare si rezultatele acestui gen de comportament sunt catastrofale pentru ca nu au un fundament sanatos.

Dam legi pentru a cultiva smecheria.Ultima gaselnita a unor ”judecatori” , de a da drumul din spital unor oameni dovediti bolnavi, unor bombe epidemiologice , sfideaza bunul simt si reprezinta culmea smecheriei in Romania.Eu ca om corect, activ observ ca zi de zi apar noi restrictii de calatorie, ca alte domenii de activitate sunt in continuare afectate, ca intrarea intr-o normalitate ori care ar fi ea este amanata , constat ca nu sunt protejat deloc in fata unor comportamente demne de epoca medievala.Cel mai mult nu sunt ingrijorat pentru mine.Ca adult pot sa-mi port singur de grija, cel mai mult sunt ingrijorat pentru copii care iata se afla in fata unui nou an scolar sub semnul intrebarii.Ce fel de oameni pregatim pentru ziua de maine daca prin actiunile noastre ii izolam, le refuzam dreptul le interactiune sociala, iar in cazul multora le restrangem dreptul la educatie.

Aceasta culme din pacate a fost atinsa pentru ca din toleranta, respect sau din dorinta de a intelege si perspectiva celuilalt tacem sau nu luam pozitii la momentul oportun.

Astfel am ajuns sa stam impasibili la vorbele rostite pe un ton ridicat , a spuselor in ” in doi peri” dar lipsite de sens sau a judecatilor de valoare lipsite de argumente , la nesimtirea de ati fi refuzat un dialog.

Cu alte cuvinte ne facem la fel de vinovati pentru perpetuarea acestor comportamente ca si cei care le initiaza.Asa ca nu avem nici un drept sa ne plangem.Avem dreptul doar de a actiona, avem obligatia de a face in asa fel incat ” smecheria” sa nu devina o valoare nationala.

De-a lungul carierei profesionale am avut sansa sa intalnesc oameni bine pregatiti profesional, experti in domeniul lor de activitate, de la care am ”furat meserie” , care m-au invatat si m-au ajutat sa ma dezvolt.

Prin profesionalismul de care au dat dovada s-au dovedit a fi nu numai manageri sau profesori , ci au fost mentori, coach, buni colegi sau chiar prieteni. Au facut acest lucru fara a cauta vreo recunoastere.Au facut-o altruist si cu multa multa implicare, si asa cum am spus mai sus, cu prietenie.

Am intalnit si un alt fel de ” experti” .Am pus ghilimelele nu pentru ca le lipsesc rezultatele.Dimpotriva, unii dintre ei sunt adevarati campioni in activitatea lor profesionala, insa le lipseste stralucirea.

De ce? Pentru ca prin prisma rezultatelor considera ca li se cuvine toata gloria, considera ca meritele sunt doar ale lor neglijand aportul celorlalti coechipieri.”Doar ei muncesc!”

Daca te uiti in jurul lor e pustiu, nu creste nimic .Vorbesc ” intelept” cu doua intelesuri, sunt mai vocali decat Tarzan, se victimizeaza tot timpul si ce e mai trist evita sa intre intr-o discutie deschisa si argumentata.Sunt campioni la gasit vinovati si fug de implicarea in generarea de solutii constructive.

Se marginesc la a constata ‘‘ ca nimic nu merge cum trebuie”si sunt nemultumiti ca nu sunt suficient apreciati.Uita insa un singur lucru.Poate nu a fost cineva care sa-i invete una sau alta dar avand un talent innascut au reusit sa obtina rezultate.Insa uita complet de faptul ca cineva le-a acordat incredere.Si ca aceasta incredere nu le-a fost acordata doar pentru a obtine rezultate ci si pentru a fi buni colegi si membri utili ai unei echipe.

Ca sa fii util unei echipe nu trebuie sa ai doar foame de rezultate. Trebuie sa fii dispus sa inveti si la randul tau sa-i inveti pe altii, si , nu in ultimul rand , sa stii sa lasi din ego in favoare celorlati.Astfel vei dovedi ca nu esti doar ‘‘ expert”, ci dovedesti ca poti fi OM.

Ati denigra colegii, a le minimaliza eforturile , a le intoarce spatele cand au nevoie de o sugestie pentru” ca nu e treaba ta si oricum nu ai timp” inseamna ”ati taia craca de sub picioare’‘.Inseamna ca esti la fel de lipsit de profesionalism, la fel de delasator ca cei pe care-i acuzi de acest lucru.Daca vrei sa nu mai fie asa acorda ajutor si sprijin in efortul lor de a se depasi.

Dupa aceasta perioada in care incertitudinile sunt mari, lumea nu-si va aminti neaparat de o performanta sau alta, insa cu siguranta isi va aminti daca ai fost OM sau nu.

Digitalizarea a facut ca viata sa ne fie mai usoara.Folosim tot felul de aplicatii pentru a fi conectati.Insa tot ea ne provoaca sa fim noi insine.

Pe de o parte suntem supusi unui bombardament informational fara precedent fortandu-ne sa filtram , sa analizam , sa fim atenti la detalii si sa incercam sa gasim sensul potrivit al mesajelor primite astfel incat sa fim conectati si ancorati in realitate.Din pacate unii dintre noi prefera sa fie doar receptori , sa faca analize sumare si apoi sa se victimizeze , fara a intelege ca alegerea de a fi victima unei manipulari sau dezinformari este optiunea lor pentru ca nu-i asa e mai usor sa spui ”asa am citit pe net” sau ”asa a spus cutare” decat sa incerci sa afli si alte perspective.

Altii prefera sa-si construiasca realitati paralele, refugiindu-se in imaginea construita in mediul virtual.De multe ori aceasta este departe de felul in care suntem in realitate.In timp ajungem sa afisam poze cu sala de fitness desi noi calcam acolo doar de doua ori pe an , sa dam check-in doar cand suntem intr-un aeroport iar noi nu stim cum arata parcul din localitate , sa pozam imbratisati cu iubitul/iubita desi cu cinci minute inainte ne scoteam ochii.Asa ajungem sa credem despre noi ca ducem un stil de viata sanatos si ne comandam pranzul la saormerie , ca suntem ”umblati in lumea civilizata” si aruncam pet-ul in sant sau ca suntem cei mai iubitori oameni si uitam sa raspundem unui prieten la telefon .Ajungem sa ne construim singuri statui.

Poate nu e rau sa invatam sa ne pretuim singuri.Insa cu singuranta e rau cand ajungi sa crezi ca daca esti ” statuie’‘ meriti mai mult decat altii.Nu uitati statuia ati construit-o singuri pe ceea ce ati vrea ca altii sa creada despre voi si nu prin fapte care sa arate ca meritati acea statuie.Din pacate cand vine vorba de fapte e mai usor sa spui ca nu merita efortul , e mai usor sa vezi defectele celui de langa tine decat defectele tale.

Mai e un pericol cand iti construiesti singur statuie.Daca soclul e prea inalt cei care te astepti sa te priveasca vor fi orbiti si nu vor vedea nimic.

Rezilienta este un cuvant folosit in limbajul tehnic si reprezinta in sine rezistenta la soc a unui metal sau aliaj.In limbaj psihologic reprezinta capacitatea de a ne adapta intr-o maniera pozitiva la situatii nefavorabile.

Coplesiti de intamplarile ultimei perioade e greu sa te mentii pe o trasa pozitiva.Desi per ansamblu se manifesta optimism ,in ochii interlocutorilor mei din ultima vreme se citeste ingrijoarea.Oamenii nu asteapta certitudini , e greu sa spui ca sigur asa se va intampla un lucru sau altul.Oamenii insa asteapta clarificari, claritate.

Care e directia de actiune? Care sunt reglementarile care ma ajuta sa fac fata acestui context? De ce se intampla asa si nu altfel? Ce ar trebui sa fac sa pot traversa cu bine aceasta perioada?

Reactiile noastre din ultima vreme sunt specifice unui proces de schimbare , de tranzitie.Unii dintre noi incearca sa se protejeze , altii incearca sa sfideze, diminuand sau negand importanta a ceea ce se intampla in jurul lor, iar altii incearca sa compenseze sau sa ceara compensatii pentru ceea ce au pierdut.

Cert e ca tot ce se intampla e un proces complex,insa care nu se va desfasura pe un termen foarte lung.Ca ne place sau nu, ca vrem sau nu, ca intelegem sau nu , nu avem decat sansa schimbarii anumitor mentalitati, comportamente .Pe o parte trebuie sa le resetam si sa reinavatam sa le folosim in normalitatea viitoare, iar pe altele va trebui sa le stergem si sa invatam lucruri noi.

Un proces de schimbare nu are succes decat daca e clar,si fiecare cunoaste ce are de facut si este sprijinit sa invete si sa se repozitioneze.In acest mod creste increderea si atitudinea pozitiva , intr-un final reusind sa ne adaptam cat mai repede.Unii vor reusi,altii nu.La final vor fi invingatori si victime ale acestei perioade si fiecare isi va invata lectia.Important e ca si victimele sa-si gaseasca locul in noua normalitate.Schimbarea nu trebuie sa ne dezbine ,ci sa ne faca mai puternici.