Etichetă: Primul pas

Ca la orice sfârșit de an cu toții trecem printr-un moment al bilanțului.Anul acesta a fost atipic pentru toți.Nimeni nu se aștepta la toată nebunia din jur , și cu atât mai puțin cineva poate spune că a fost pregătit pentru tot ce s-a întâmplat.Fiecare poate spune în dreptul său dacă a fost un an bun sau nu.Însă cu adevărat important e să înțelegem lecțiile/evenimentele trăite și să învâțăm din ele.

În aceste momente de vacanță citesc un roman despre evul mediu întunecat.Povestea închegată și documentată descrie o lume plină de ignoranță, superstiții , guvernată de lupta pentru putere , dezinteres pentru justiție , marcată de inechități sociale și luptă pentru supraviețuire , în care meschinăriile personale alimentează frustrări acumulate.Pe scurt o lume guvernată de lipsa încrederii și a perspectivei unei vieți mai bune.

Sună cunoscut descrierea de mai sus? Ei bine, din punctul meu de vedere, da!Ce să vezi , peste o mie de ani trăim fix în aceeași lume!Ce ne diferențiază? Progresul tehnologic și durata media de viață!

În urmă cu puțin timp discutam dimineața la o cafea cu un amic despre progresul tehnologic și m-a surprins cu o întrebare :” Care e următorul pas în evoluția noastră ca specie?Până unde crezi că vom putea progresa?” Răspunsul meu a fost:”Până acolo unde o vom putea înțelege și stăpâni!”

Nu știu dacă am dat un răspuns bun sau nu.Știu doar că lumea în care trăim poate fi mai bună, în ciuda particularităților enumerate mai sus.

În roman sunt și personaje care ies din tiparul vremurilor.Ca de obicei mult prea puține, dar care prin exemplu personal, voință, sete de cunoaștere reușesc să-și impună vizuinea și să schimbe viața celor din jur.Da, și ei au frustrări, neîmpliniri , temeri.De ce au reușit?Pentru că au fost deschiși la nou, au făcut din învățare o cale de urmat în viață și foarte important, nu și-au pierdut încrederea în ei.

Personajele romanului sunt rodul imaginației autorului, dar cu siguranță au existat în realitate oameni asemeni lor , și nu numai atunci, ci de-alungul întregii istorii a civilizației. Altfel nu aveam cum să fi ajuns la nivelul de dezvoltare de acum.

Personal cred că în acesta criză prin care trecem trebuie să descoperim cum stăm cu încrederea în noi și în cei din jurul nostru.Răspunsul la acestă întrebare va fi modul în care vom depăși întâmplărie neașteptate prin care trecem și prin care vom mai trece cu siguranță.Pentru mine răspunsul e limpede: am încredere!!

Unii o să mă întrebe:” De ce?” Simplu: fără încredere nu pot iubi și să fiu iubit , nu pot să visez , nu pot să lupt pentru visele mele și nu pot fi un om mai bun.

LA MULTI ANI!

Cred că în ultima vreme sunt urmărit de ghinion.Datorită campaniei electorale si a rezultatului alegerilor multă lume își exprimă pozițiile și puntele de vedere foarte tranșant.Nu mai există mediere sau acceptarea și a altor puncte de vedere.La rândul meu am ezitat ca pe durata acestei campanii să scriu sau să fiu mai activ pe paginile de socializare datorită inacceptării dialogului pe anumite teme.

De ce am fost urmărit de ghinion? Tocmai pentru faptul că am întâlnit foarte mulți interlocutori extrem de tranșanți.Fac parte din categoria celor care ascultă cu interes alte puncte de vedere pentru simplu fapt că poți învăța multe, dar nu pot tolera la nesfârșit superficialitatea în folosirea darului dat de natură sau divinitate, și anume materia cenușie.

Cu acest articol voi iniția o serie în care voi vorbi de aspecte reale ale societății noastre care din motivul enumerat mai sus nu le înțelegem și stăm prinși în capcana manipulării și a opacității, încercând să ofer un context mai obiectiv al acestor aspecte.De ce? Pentru că nimeni nu le abordează conStructiv.Fie suntem pro, fie suntem contra.

Discursul care mi-a zgâriat capacitatea de analiză a avut ca temă „Ne-au furat pădurile!” Trebuie să recunoștem cu toții că avem o problemă extrem de gravă la acest capitol.Efectele sunt pe termen lung și deloc neglijabile sau ușor de rezolvat: poluare, sărăcirea unor zone, alunecări de teren ș.a.

Pentru stimularea dialogului am întrebat:”Cine ni le fură?” Interlocutorul s-a uitat la mine de parcă făcusem ce la josnic geste de trădare națională.”Ăștia!” , după care a trebuit să ascult un amalgam de naționalism prost inteles, titluri de teoria conspirației citite în fugă pe net și multă obtuzitate.

După care i-am spus niște adevăruri durereoase :

• nu am văzut nici un străin intrând cu drujba în pădurile noastre.Și le tăiem cu pricepere și încrâncenare cu mult timp de a intra în UE , cu vreo saptesprezece ani
• nu am văzut nici un camion cu numere de înmatriculare cărând bușteni în România.Ba dimpotrivă , și dau aici un exemplu care mă sochează de cel puțin cincisprezece ani.Cine merge pe drumul din Moldova către Constanța va observa în fiecare dimineață o coloană de camioane roșii cu număr de Suceava intrând în port cu cherestea, iar seara luând calea nordului județului Suceava.A doua zi dimineața ciclul se reia.De cincisprezece ani le văd fie că trec iarna, vara, primăvara.Mai mult ca sigur e un business legal… însă e mult și un an
• sunt peste 6000 de firme românești care au ca obiect de activitate exploatarea și prelucrarea lemnului.Foarte multe comunități depind de această industrie.Nimeni nu vorbește despre alternativele acestora și modul în care pot fi ajutate.Aceste comunități se simt amenințate și nu de puține ori, din păcate , se ajunge la violență.Aceste comunități au instituit legea tăcerii în interiorul lor.De ce? Pentru că toți fură!
• poate termenul ”fură” nu e corect.Nu e vina lor că nu există legislație care să le protejeze interesele și să-i ferească de abuzuri
• mergem la munte în pensiuni și ne pozăm alături de peisaje superbe ( atât cât au mai rămas) și de platouri cu bucate.Dragi turiști, foarte multe din pensiunile unde mergeți sunt construite cu bani, fiscalizați sau nu, din industria lemnului.
• lemnul este materie primă de bază pentru una din industriile performante ale economiei naționale: industria mobilei.Suntem mândri când vorbim de calitatea produselor noastre , dar ele au și un cost
• din păcate însă și importăm produse din lemn( parchet, lambriuri,OSB) pentru ca nu-i așa, fiecare vrea o casă cu cel mai ridicat confort !!!
• despre legislație am vorbit.Exită dar lipsește cu desăvârșire.Nu mai departe în acest an s-a votat interzicere exportului de bușteni.O lege inutilă foloită cu scop electoral.Noi nu exportăm bușteni, exportăm cherestea.
• despre împroprietăririle de păduri ce să mai vorbim…Nu am aprobat înființarea unui DNA a pădurilor, iar patrioți cu gura mare și buzunar adânc au pus botniță singurei instituții care începuse să funcționeze la parametri doriți:DNA

Citiți și analizați aceste rânduri apoi răspundeți la întrebarea ”Cine ne fură?”

O să fiți surprinși de răspuns, e sport național:”Ne furăm singuri căciula! ”

Bine o să dăm vina pe politicieni.Dar pe ei cine îi trimite acolo? Cei mai mulți dintre noi (67%) nu mai voteză.De fapt aici e durerea.Noi prin lipsa de implicare validăm aceste lucruri pentru că vor considera că nu ne pasă și atunci au voie să facă ce vor.E mai ușor să controlezi 35% din votanți ( prin mijloace cunoscute ) decât să dai socoteală unei majorități care și-a exprimat dreptul.Însă până se va întâmpla acest lucru :”Ne vor!”

Alegerile de duminică au fost precum Liga I la fotbal.Primul lucru pe care l-am remarcat cu toții au fost tribunele goale.Nimeni nu mai merge la stadion.Toți stăm acasă și chibițăm înjurând jucătorii favoriți pentru lipsa de chef și performanță.

Marea majoritate a suporterilor țin cu o singură echipă , cea care a ieșit de cele mai multe ori pe primul loc (că doar avem mentalitate de învingători !!!??) deși mari perfomanțe nu a făcut deloc în ultima vreme , ieșind în evidență prin gargara anostă a șefului.

Challenger-ii aleargă având victorii de etapă și sperând la sfârșit să i-a potul cel mare.Însă în meciul decisiv își dau autogol sau antrenorul face schimbări proaste la pauză.

Din când în când apare o echipă rea de gură , care aleargă după un scop pe care nici ei nu-l știu, încurcând calculele pe ici pe colo și care ajung să termine campionatul fără să se remarce prin ceva decât prin materialul furnizat pentru emisiunile de umor și cu jucătorii transferați la alte echipe.

Doar echipa autonomă răsuflă ușurată că nu a retrogradat încă odată făcând calcule cum reușesc să-și mai prostească suporterii și finanțatorii încă odată.

Ca în orice campionat sunt și echipe care retrogradează, care trăiesc din performanțe doar de ei știute și care nu înțeleg că stilul de joc se schimbă.

În momentul când echipele trebuie să joace meciurile mari ( a se citi educație, sănătate, infrastructură, justiție) luăm bătaie de ne sună apa în cap dând vine pe arbitri și adversari pentru lipsa nostră de impotență și viziune.

Iar noi, chibiții , vom rămâne să ne uităm la aceeași jucători obosiți care preferă să joace rolul hoțului din Catan decât pe cel al lui Hagi, Dobrin sau Balaci.Stăm în fața televizorului mâncăm semințe devenind inerți și din ce în ce mai vocali în bula noastră unde nu ne aude nimeni, visând la marile meciuri din trecut.

Da , dar marile meciuri se jucau cu suporterii în tribune, unde erau al 12-lea jucător , jucător care întodeauna a făcut diferența când a trebuit.Și ce victorii am obținut !!!!! .Să ne amintim doar de decembrie ’89 și ianuarie 2017.Din păcate o facem atât de rar !!!

Recent am văzut o imagine în care un om aflat după gratii avea de ales între o pâine și o cheie.Omul alegea pâinea, dependența ,în locul libertății.

La câteva zile după aceasta am avut o discuție a cărei temă era schimbarea perspectivei ca și soluție pentru depășirea problemelor.M-am gândit din nou la imaginea văzută anterior și am fost surprins de noua interpretare: ca oameni liberi mai bine alegem pâinea , dependența sau zona de confort ( fiecare poate să o denumească cum dorește) , în locul cheiii, depășirea limitelor sau găsire de soluții la una sau alta din problemele zilnice ( la fel fiecare poate să definească libertatea după cum dorește).

Am realizat că zilnic avem de a face cu această alegere între pâine și cheie.Nu de puține ori alegem soluția mai sigură, mai la îndemână pentru că poate nu avem alternative, suntem prea obosiți sau nu avem la cine apela pentru un sfat.Dar pe termen lung nu aceasta e soluția depășirii unei probleme, a unui obstacol.

De fapt ce beneficii avem dacă știm cauza, vinovatul și dacă avem sau nu dreptate , atât timp cât status-quo -ul situației rămâne același.Doar adunăm neîmpliniri , frustrări și de multe ori de ne ratăm potențialul.

„ Am să lupt pentru dreptate! „ mi-a spus cineva recent.Haiducii au luptat pentru dreptate și nu au schimbat cu nimic situația celor aflați la nevoie.

” Bine!Dar e evident că ai dreptate! Totuși care e soluția pentru a îndrepta ceva?Ce poți face tu ca să schimbi ceva?” am răspuns.

„Nu știu!Nu e treaba mea!Să facă alții mai întâi!”

Dialogul a fost cât se poate de real și aproape zilnic port discuții asemănătoare.Da și exprimarea opiniilor înseamnă libertate.

Însă adevărata libertate o reprezintă modul în care ne depășim barierele, învățăm lucruri noi pentru a ne adapta sau progresa , în care facem lucrurile altfel astfel încât să fim mai valoroși pentru noi și pentru cei din jur.Adevărata libertate , cheia, o reprezintă acțiunea, să faci ceva în plus sau altfel.

Care ar fi beneficiile unei asemenea perspetive? Rezolvarea unor probleme sau diminuarea impactului acestora, devii mai valoros pentru cei din jur, mai încrezător în tine.

Nimeni nu spune că e ușor de făcut.Dar ce e mai ușor: să fii dependent de propriile temeri sau să fii mai implicat?

Când suntem mai liberi? Când ne revoltăm/comentăm pentru că ni se recomandă folosirea măștii ca poibilă soluție la depășirea actualei situații sau când stăm ore întregi privin clip-uri lipsite de sens pe Tik-Tok?

Recent m-am întâlnit cu unul din cele mai deranjante mesaje pentru mine:”Înainte era mai bine!”.Analizând cele discute în jurul acestui mesaj am realizat un lucru: pentru fiecare din noi există doua feluri de „înainte”.

Unul, la care ne raportăm cu expresia de mai sus (iar reperele diferă: „înainte de ’89”, ” înainte de intrarea în U.E„, mai nou” înainte de pandemie” sau orice alt „înainte” cu rezonanță pentru noi) și care pentru cei care o exprimă reprezintă un status anterior în care s-au simțit în siguranță, lucrurile mergeau de la sine și în direcția dorită, erau apreciați , aveau succes, au atins un maxim de potențial sau pur și simplu s-au simțit bine.

Un al doilea, care reprezintă implacabilul viitor.Un viitor care ne uimește în fiecare zi , câteodată bulversant ,dar de la care așteptăm să ne fie mai bine.

Între aceste doua perspective ale lui „înainte” mai avem de a face cu o certitudine: schimbarea.Aceasta este puntea între cele două perspective.

Din păcate expreia „Înainte era mai bine” , în ecuația schimbării, devine unul din cele mai nocive mindset-uri fixe, inoculat din păcate cu vârf și îndesat în societatea noastră fără a avea la bază și argumente solide.De ce nociv? Pentru că cei care-l adoptă nu au curajul sau refuză să parcurgă procesul inevitabil al schimbării, blocându-se într-o zonă de confort din ce în ce mai disconfortabilă pentru ei.Paradoxal! Refuză să accepte schimbarea , să se adapteze, să învețe, să aibă inițiativă, să facă lucrurile altfel.Rezultatele de multe ori, din păcate, sunt devastatoare pentru această categorie.Nimeni nu-i va aștepta la infinit să se adapteze , nimeni nu le va ridica statuie pentru lucruri trecute.Și mai important este următorul lucru: dacă ei nu-l fac, cu siguranță îl vor face alții, devenind astfel candidați la statutul de victimă.

Da ,”înaintele” spre care ne îndreptăm nu reprezintă neapărat acel mai bine pe care-l știm sau la care visăm .Este un nou bine adaptat noului statut pe care noi îl vom ocupa în lumea de mâine și nu se obține fără deprinderea de noi abilități, fără efort.

De-a lungul vieții fiecare dintre noi trece mai multe punți de acest fel.De multe ori am fost încântați sau dezamăgiți de ce am găsit în viitor.Dar nu ne-am oprit.De ce? Pentru ca viitorul îl construim și singuri.Altfel nu avem decât să spunem filozofic „înainte era mai bine” sperând „să moară și capra vecinului” și să vină altcineva ” să mute bolovanul de sare”.

In ultima vreme un mesaj mi-a tot iesit in cale: ”Nu am timp sa ma ocup de integrarea noilor veniti.Nici pe mine nu m-a invatat nimeni.Am lucruri mai importante de facut.Tareget-ul e mai important.”

Dincolo de problema celor care au transmis aceste mesaje , am incercat sa inteleg perspectiva.Si aceasta este adevarata: intr-o lume VUCA care se manifesta cu toata forta , companiile tind sa devina din ce in ce mai agile.Acest lucru duce la diminuarea structurilor, la cresterea complexitatii activitatii si implicit la sarcini si roluri noi.Totodata insa dispar altele cu ajutorul digitalizarii.Ce nu dispare e presiunea obtinerii rezultatelor intr-un context foarte limitativ.In acesata situatie focusul tuturor este cum le obtin incadrandu-se in bugete si satisfacand pretentiile clientilor.De aceea , pentru a economisi timp si pentru a limita greselile care pot duce la disfunctionalitati in relatiiile cu clientii, multi manageri se focuseaza mai mult pe executie, pentru ca mai bine ” o fac eu din prima decat sa am alte probleme si sa muncesc de doua ori.”

Ca urmare timpul alocat integrarii si dezvoltarii oamenilor este din ce in ce mai mic, iar consecinta de rigoare este lipsa implicarii oamenilor, calitatea profesionala diminuata, lipsa apartenentei la o echipa si in final fluctuatia.

Tot aceeasi manageri in schimb au un mare of: ” oamenii sunt insuficient pregatiti.Calitatea fortei de munca in piata este slaba.”.Adevarat.Dar nici nu va fi altfel daca la un moment dat nu va fi facut schimbul din focusul exclusiv pe rezultate pe focusul obtinerii de rezultate prin dezvoltarea oamenilor.

Bineinteles ca trebuie sprijiniti, trebuie create instrumente ( cel mai rau e cand aceste instrumente exista si nu sunt folosite). Insa sprijinul extern nu exclude implicarea managerului direct .Dezvoltarea subordonatilor este un rol managerial care daca nu-l folosesti devine aproape sinucigas pentru ocupantul pozitiei de sef.Permanent vor fi ca acei hamsteri care alearga in rotita lor crezand ca au inaintat nu stiu cat, in realitate de fapt batand pasul pe loc.Rezultatele se vor obtine cu un efort din ce in ce mai mare si cu diminuarea satisfactiei si implicarii inclusiv a managerilor.

Traim momente atat de intense si bulversante incat oamenii au reactii neasteptate si surprinzatoare.Insa cu totii, indiferent cat de bine sunt pregatiti sau nu , indiferent de cata dorinta de reusita au sau nu, doresc sa fie indrumati, ascultati, invatati , sa li se explice pentru ce trebuie facut sau nu un lucru, sa li se acorde atentie si incredere.Hmmm! Miroase a leadership! Multi dintre noi se cred leaderi cand de fapt, asa cum am spus mai sus, sunt niste hamsteri care invart o rotita.

Timpul petrecut cu pregatirea/ integrarea unui om poate parea neproductiv ( pentru ca acel om , din varii motive , alege sa urmeze o alta cale), insa este necesar pentru ca de acesta depind rezultatele si calitatea actului managerial.

Ca intotdeauna inceperea anului scolar reprezinta un moment in care parintii isi fac fel de fel de griji mai mult sau mai putin justificate.Anul acesta insa cu adevarat au de ce sa-si faca griji, evenimentul devenind un factor de stres .De ce ? Pentru ca asa cum suntem , din pacate , obisnuiti autoritatile sunt total nepregatite.Cu totii am vazut la stiri tot felul de situatii .Din fericire sunt si exemple pozitive si iar din pacate mult mult prea putine.

Ce constatam :ca timp de sase luni de cand a inceput nebunia planetara in unele locuri nu s-a facut nimic, nici macar banala curatenie ( vorba unui parinte ”ingrijitorii au lucrat on-line”).Ce sa mai vorbim de conexiune la internet, lap-top-uri, camere web, device-uri pentru copii , ce sa mai vorbim despre deja clasicile recipiente cu dezinfectant.

Apare firesc intrebarea ”Ce au facut factorii responsabili timp de 6 luni?”.Desigur au fost multe griji pentru autoritati , prima preocupare fiind consolidarea sistemului sanitar.Dar totusi sunt 6 luni,si se stia deja de prin luna mai ca scoala va fi reluata in modelul hibrid. Bineinteles ca nu poti face in 6 luni ce nu s-a facut zeci de ani , insa sa nu ai o situatie clara a necesarului de tablete , a statusului conexiunii la internet sau a numarului de clase pentru a bugeta un numar de clase web denota prostie si incompetenta din partea celor care au gestionat acest minister de-a lungul timpului (educatia este domeniul care a avut cei mai multi ministri in 30 de ani).Iar ca sa nu stii sa te organizeze pentru a face curatenie denota lene si lipsa de respect fata de copii si parintii acestora.

Nimeni nu spune ca efortul nu ar presupune niste bani.Insa cum s-au gasit bani pentru achizitionarea unor masini de politie noi ( mai mult ca sigur trebuiau salvate niste job-uri la Dacia, si bine s-a facut) se puteau gasi si bani pentru scoli, mai ales ca educatia copiilor nu tine 5 ani cat o Dacie ci o viata.

Calculam asa de capul meu: 15ooo scoli* 20 clase/scoala=300000de clase * 100 ron/camera web( pret de cumparare pentru o camera medie la o achizitie mare)=30 milioane ron ( daca nu gresesc).Ar rezulta ceva peste 6 milioane de euro.Sa spunem ca pentru a cumpara tabletele necesare ar mai fi vorba de macar 15 milioane de euro, am aduna un minim de 21 , hai sa zicem 25 milioane de euro.Poate calculul meu e gresit pentru ca pleaca de la date insuficiente, poate sunt necesare 50 de milioane de euro, dar chiar si pentru Romania suma este mica , tinand cont de cum se cheltuie banii.

De la inceputul crizei aud ca trebuie sa fim solidari ba cu unii, ba cu altii.Dar cu noi cine e solidar? Toata lumea in tara asta e solidara doar cu bugetarii si pensionarii.La inceputul crizei , din calcule politice, clasa politica nici nu a vrut sa i-a in calcul redimensionarea aparatului bugetar sau a veniturilor acestora ( pana la un punct foarte bine a facut) asta in conditiile in care restul oamenilor erau trecuti in somaj, aveau veniturile taiate, iar unii isi pierdeau locurile de munca sau isi vedeau afacerile inchise.Acum acesti oameni care au suferit sau sufera sunt chemati sa finanteze statul roman, pentru ca la urma urmei asta inseamna apelul ” dragi parinti, stiti cum sunt vremurile, ar mai fi nevoie si de ….si de…”. Unde e solidaritatea statului cu cetatenii sai?

Daca aparatul de stat ( si aici nu ma refer la cadrele medicale) ar fi trecut si el printr-o reducere cu 5% a salariilor ( de bun simt fata de ce s-a intamplat in mediul privat) si s-ar mai fi accesat niste fonduri europene problema era rezolvata.O alta sursa ar fi fost taierea subventiilor partidelor politice ( in iunie s-au livrat in conturile partidelor politice 23,8 milioane ron adica aproape 5 milioane de euro).Cel putin uite o veste buna: macar sunt bani de afise!!!

P.S.:stiu ca in sistemul bugetar sunt si oameni care-si fac meseria cu onestitate , profesionalism si poate aceste randuri ii deranjeaza.Insa lucrurile trebuie spuse si poate dau si ei o mana de ajutor la asanarea acestuia.

Tot mai des sunt intrebat ‘‘ Cum pot sa-mi imbuntatesc modul de a comunica?”. Desigur contextul actual are partea lui de vina la crearea acestui climat de ambiguitate, neincredere.

Incercand sa clarific cat mai bine ce-i determina pe interlocutorii mei sa considera ca nu comunica bine observ nu fara oarecare surprindere lipsa de implicare in acest proces.

Toate raspunsurile suna a scuze si justificari: ”Eu am spus…”, ”Am sunat si am trimis si un e-mail…”, ”Eu am informat, mi-am facut treaba ….”, ” E plin de incompetenti…”, ” Mi-e nu mi-a spus nimeni nimic…” .Insa ele exprima si frustrari, neimpliniri, furie, ego , demotivare, abandon.

Comunicarea inseamna mai mult decat trimiterea/receptionarea unui mesaj.Inseamna sa verific daca acesta a fost primit, sa clarific daca a fost inteles corect si daca partenerul de dialog are disponibilitate ( la randul lui are prioritati , de multe ori diferite de ale mele), sa stabilesc daca are resurse si competente sa ma ajute si nu in ultimul rand sa intreb daca la randul meu mai pot face ceva astfel incat situatiile descrise in mesaj sa fie mai rapid clarificate/rezolvate.

Care e realitatea ?Transmitem informatii incomplete, de multe ori partizane sau scoase din context si solicitam raspunsul daca se poate ” ieri’‘, asa cum spuneam mai sus plecand de la premisa ca prioritatile noastre sunt mai importante decat ale altora.Cu alte cuvinte livram egoism , lipsa de respect, lipsa de interes si lipsa de implicare.

Atunci de ce ne miram ca primim exact aceleasi lucruri la schimb?

Comunicarea este un atribut uman si tocmai din acest motiv se presupune ca ar trebui sa acordam sprijin, sa colaboram , sa ne respectam si sa fim altruisti. Suntem chiar atat de perfecti incat sa credem ca lumea incepe si se termina cu noi?

Aud tot mai des : ”Nu vreau sa ma mai schimb! Sa o faca altii!”.De aici incepe problema.Eu nu fac nimic, el nu face nimic, ei nu fac nimic.Problemele in schimb raman si nu se vor rezolva decat atunci cand ne vom considera atat parte a lor, cat si parte a solutiilor.Cu alte cuvinte solutionarea lor depinde de cat de implicati suntem.

De cand Herodot i-a numit pe stramosii nostri ” cei mai viteji si mai drepti dintre traci” un blestem apasa asupra noastra.Nu mai putem face nimic daca nu reusim sa fim ” cei mai...’‘.

Astfel am ajuns sa ne botezam conducatorii ( cu bune ,cu rele , asa cum au fost ei ) cu apelative de genul ‘‘ cel Batran”, ” cel Viteaz”, ” cel Bun”, ” cel Mare”, ” cel Cumplit”.Toti am dorit ca la un moment dat sa fim ” cel mai”.

In zilele noastre tanjim dupa aceeasi notorietate insa bazate pe alte valori si alte fapte.Asa dorim sa fim ”cel/cea mai frumoas(a)” , ”cel/cea mai boga(a)t” si ce e mai trist ”cel/cea mai smecher(a)”.

Indiferent de domeniu :social, cultural, economic sau politic cineva tanjeste dupa acest statut.Numai ca smecheria merge mana in mana cu lucrurile pe jumatete facute sau cu eludarea unor reguli , scrise sau nescrise, dar general acceptate.Ca urmare si rezultatele acestui gen de comportament sunt catastrofale pentru ca nu au un fundament sanatos.

Dam legi pentru a cultiva smecheria.Ultima gaselnita a unor ”judecatori” , de a da drumul din spital unor oameni dovediti bolnavi, unor bombe epidemiologice , sfideaza bunul simt si reprezinta culmea smecheriei in Romania.Eu ca om corect, activ observ ca zi de zi apar noi restrictii de calatorie, ca alte domenii de activitate sunt in continuare afectate, ca intrarea intr-o normalitate ori care ar fi ea este amanata , constat ca nu sunt protejat deloc in fata unor comportamente demne de epoca medievala.Cel mai mult nu sunt ingrijorat pentru mine.Ca adult pot sa-mi port singur de grija, cel mai mult sunt ingrijorat pentru copii care iata se afla in fata unui nou an scolar sub semnul intrebarii.Ce fel de oameni pregatim pentru ziua de maine daca prin actiunile noastre ii izolam, le refuzam dreptul le interactiune sociala, iar in cazul multora le restrangem dreptul la educatie.

Aceasta culme din pacate a fost atinsa pentru ca din toleranta, respect sau din dorinta de a intelege si perspectiva celuilalt tacem sau nu luam pozitii la momentul oportun.

Astfel am ajuns sa stam impasibili la vorbele rostite pe un ton ridicat , a spuselor in ” in doi peri” dar lipsite de sens sau a judecatilor de valoare lipsite de argumente , la nesimtirea de ati fi refuzat un dialog.

Cu alte cuvinte ne facem la fel de vinovati pentru perpetuarea acestor comportamente ca si cei care le initiaza.Asa ca nu avem nici un drept sa ne plangem.Avem dreptul doar de a actiona, avem obligatia de a face in asa fel incat ” smecheria” sa nu devina o valoare nationala.

De-a lungul carierei profesionale am avut sansa sa intalnesc oameni bine pregatiti profesional, experti in domeniul lor de activitate, de la care am ”furat meserie” , care m-au invatat si m-au ajutat sa ma dezvolt.

Prin profesionalismul de care au dat dovada s-au dovedit a fi nu numai manageri sau profesori , ci au fost mentori, coach, buni colegi sau chiar prieteni. Au facut acest lucru fara a cauta vreo recunoastere.Au facut-o altruist si cu multa multa implicare, si asa cum am spus mai sus, cu prietenie.

Am intalnit si un alt fel de ” experti” .Am pus ghilimelele nu pentru ca le lipsesc rezultatele.Dimpotriva, unii dintre ei sunt adevarati campioni in activitatea lor profesionala, insa le lipseste stralucirea.

De ce? Pentru ca prin prisma rezultatelor considera ca li se cuvine toata gloria, considera ca meritele sunt doar ale lor neglijand aportul celorlalti coechipieri.”Doar ei muncesc!”

Daca te uiti in jurul lor e pustiu, nu creste nimic .Vorbesc ” intelept” cu doua intelesuri, sunt mai vocali decat Tarzan, se victimizeaza tot timpul si ce e mai trist evita sa intre intr-o discutie deschisa si argumentata.Sunt campioni la gasit vinovati si fug de implicarea in generarea de solutii constructive.

Se marginesc la a constata ‘‘ ca nimic nu merge cum trebuie”si sunt nemultumiti ca nu sunt suficient apreciati.Uita insa un singur lucru.Poate nu a fost cineva care sa-i invete una sau alta dar avand un talent innascut au reusit sa obtina rezultate.Insa uita complet de faptul ca cineva le-a acordat incredere.Si ca aceasta incredere nu le-a fost acordata doar pentru a obtine rezultate ci si pentru a fi buni colegi si membri utili ai unei echipe.

Ca sa fii util unei echipe nu trebuie sa ai doar foame de rezultate. Trebuie sa fii dispus sa inveti si la randul tau sa-i inveti pe altii, si , nu in ultimul rand , sa stii sa lasi din ego in favoare celorlati.Astfel vei dovedi ca nu esti doar ‘‘ expert”, ci dovedesti ca poti fi OM.

Ati denigra colegii, a le minimaliza eforturile , a le intoarce spatele cand au nevoie de o sugestie pentru” ca nu e treaba ta si oricum nu ai timp” inseamna ”ati taia craca de sub picioare’‘.Inseamna ca esti la fel de lipsit de profesionalism, la fel de delasator ca cei pe care-i acuzi de acest lucru.Daca vrei sa nu mai fie asa acorda ajutor si sprijin in efortul lor de a se depasi.

Dupa aceasta perioada in care incertitudinile sunt mari, lumea nu-si va aminti neaparat de o performanta sau alta, insa cu siguranta isi va aminti daca ai fost OM sau nu.